Carte2_Laura_Mockup_cu text alex
11407236_10206105269044812_1207859864575245377_ntic 2 si prajituriletic 2 la maremiau si tic 2miau 2 si tic 2Cititorii si Tic 2patruped si ticiiTiciicartile domnul tic si-o pisica11403499_10206252072074796_6596223995469995024_n12002088_10206742287849884_6017437592069440885_n12096022_10207013187182198_6078247360556687598_n12366383_10207278044523466_3057977654213368881_n14212643_10209413559750012_3629186416477396979_n14355045_10209497866617631_4408000759393623568_n

Domnul Tic, volumul 2 (e-book)

11.00

 

Categorie:

Descriere Produs

O carte cât o valiză, o carte cu patru picioare care se plimbă prin România, Islanda, Germania, Franța și Elveția. Haideți cu noi! Vom căra o canapea pe bicicletă, îi vom cunoaște pe Michael, din Rusia, voluntarul cu pantalonii prinși în bretele, căruia cei de la aeroport i-au pierdut bagajul, pe Ásdís, femeia tipică islandeză, care ne-a dus în câmp să culegem bolovani pentru zidul casei ei, pe Marc-Olivier, canadianul neliniștit, care a tranversat Islanda făcând autostopul, pe Janosch, cățelul uriaș pe care l-am plimbat zi de zi în Germania. Tot ce-am întâlnit mai bun, mai frumos și mai cu poveste, despre toți am scris în a doua carte.

Detalii Carte:

  • 304 pagini de poveste
  • Copertă cartonată, pagini legate prin coasere, semn de carte textil
  • Cuprinde:
    •  11 ilustrații ale personajelor (create de CrazyDesigns)
    •  o caricatură a personajelor (creata de Raluca Nica)
    •  12 poze refăcute din creion (create de Raluca Nica)
  • Format: 13×20 cm
  • Categorie: Beletristică, Jurnal
  • Publicată in 2015
  • ISBN: 978-973-0-18875-2

6 recenzii pentru Domnul Tic, volumul 2 (e-book)

  1. :

    Dragă TIC,

    am așteptat să ajungă în camera mea, raza de soare de la ora 17.00 și să încep scrisoarea mea către tine. Îți voi scrie despre tine, TIC doi, așa cum mă pricep eu mai bine. Din suflet…

    Cartea ,,Domnul Tic și alte iubiri de prin lume” scrisă de autoarea Laura Baban, continuă aventurile tale de cățel alături de oamenii dragi: Laura și Andrei. Cartea este tipărită tot la FED PRINT, coperta îi aparține tot Deliei Tomei, iar desenele în alb și negru sunt semnate de Nica Raluca. Jurnalul Laurei cuprinde în jur de 300 de pagini și este împărțit în șapte călătorii pline de culoare și de zâmbete.

    TIC,

    lângă laptop s-a așezat o albinuță călătoare și tot dă din aripi să-i spun despre tine. Paco stă liniștit în fotoliu, visează la plimbări cu avionul, iar albinuța își face de cap. Nu vreau să o alung, pentru că Paco sare imediat din lumea viselor și latră tare la ea, apoi la mine și iar la ea, de îmi fug ideile despre carte. Acum stă cuminte și nu mai bâzâie. I-am promis o fotografie de final, cu tine.

    Această carte nu vreau să o împart cu nimeni, până nu mă încarc sufletește ca dintr-un borcan cu miere și nucă verde. O citesc pe furiș sub plapumă, iar Paco își bagă boticul umed și simte mirosul tău de cățel. Încep să mă alint cu el de la o pagină la alta.

    TIC,

    ai pornit prin lume, măi băiatule ! Nu ți-au ajuns plimbările cu bicicleta sau cu trenul ! În acest volum călătorești și cu avionul și dai, cu codița ta, la o parte norișorii, scriindu-ne pe aripa avionului mesajul: Nici o zi fără să citeșTIC ! 🙂

    Am pornit și eu pe urmele Laurei și am început să cutreier orașele, să simt efervescența din gări, să alerg după autobuze și să merg la cumpărături. Laura și TIC știu cele mai bune magazine second hand unde se găsesc rochii de poveste sau alte jucării pentru căței.

    Iau cartea în mână și fac un semn cu degetul pe hartă: Islanda, Germania, Franța, Elveția. Seamană cu o inimioară de TIC. 🙂

    Cartea aceasta ne arată cât este de frumos să fii voluntar, departe de țara ta, cu oameni străini, dar prieteni în final și ce minunat este să ajuți o comunitate ce trăiește pe o insulă. Cât de simplu este să îți oferi serviciile în diverse domenii, cum te poți adapta și cum te poți desprinde de muncă pentru a trăi intens ca într-un tablou pictat din Islanda.

    Știați că…Islanda a produs mulți scriitori mari, dintre care cel mai cunoscut este Halldór Laxness, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe 1955 (singurul islandez care a primit un premiu Nobel) ?

    Sau că… islandezii sunt avizi consumatori de literatură, având cele mai multe librării pe cap de locuitor din lume ?

    Laura Baban se îndrăgostește de un munte, la poalele lui stă un ou de dragon. Căutați să vedeți orașul Eskifjörður și veți înțelege că o persoană romantică nu poate pleca de acolo, până nu îi bate inima tare tare : Bum ! Bum !

    Cartea ,,Domnul Tic și alte iubiri de prin lume” este cu multă iubire ce urcă și coboară, ca pe un portativ, de sus ( de la înălțimea lui Andrei), până jos la TIC (cel mic), cântând o melodie despre poveștile care nu se termină niciodată, în care se aud în fundal ceasurile atât de iubite ale Laurei: TIC ! tac ! Ding ! Dong !

    Un capitol emoționant este cel despre Daria. Să nu te superi Laura, dar nu am putut să-l citesc până la capăt. Din pagini curg lacrimi…Am lăsat cartea din mână două zile, gândindu-mă la Daria și apoi la Diana cu Vanilie, tinere care aveau toată viața înainte și care aduceau stropi de fericire în inimile celor care le-au cunoscut. Au rămas în urmă cărțile, iar ele sunt îngeri care ne veghează. Am citit între timp viața unui copil de zece ani, Oscar și Tanti Roz și astfel am înțeles că Dumnezeu ne dă cu împrumut viața și când nu mai suntem pe pământ, ne putem bucura alături de el, acolo Sus în Cer.

    Laura, tu ne înveți să ne jucăm cu iubirea și ne dai cele mai frumoase rețete pentru a fi fericiți ! Am avut emoții alături de tine când am citit că TIC a mâncat o ciocolată întreagă. Știu ce înseamnă asta ! Am dat repede la ultima pagină, de parcă am uitat că TIC are cont pe Facebook și e activ ! Cu bucurie am citit alte pățanii și alte reguli scrise de el. M-am liniștit ! Bine că TIC e ușor și îl poți face titirez.

    Mi-a plăcut enorm provocarea de a fi celălalt ! O idee bună de a ne pune în pielea celuilalt, mai ales atunci când suntem prea răsfățate ! :)))

    L-am cunoscut și pe Janosh, cățelul din Germania și mai nou îl știu și pe Tobi. I-am cunoscut pe părinții tăi și am călătorit cu tine la Gheorgheni, printre tei, acolo unde ai fost tu mică, așa ca TIC.

    Cartea ,,Domnul Tic și alte iubiri de prin lume” aduce în valiză multe iubiri așezate în borcane cu dulceață și învârtite cu o codiță de TIC, până devin dulci dulci, de te lingi pe degete de dor de povești noi.

    Sunteți trei călători prin lume, fără a știi unde veți locui săptămâna viitoare, în ce baie veți face duș sau în ce fotoliu te vei adânci cu laptopul în brațe pentru a scrie în jurnalul tău.

    Trei călători asemeni celor trei magi, care aduc cu ei daruri poleite cu aur și cuvinte pentru sufletele acelor oameni care au nevoie de ele pentru a merge mai departe prin viața lor.

    Cartea ,,Domnul Tic și alte iubiri de prin lume” a adunat de data aceasta 200 de persoane care l-au îndrăgit pe TIC și au contribuit la editarea ei. La editarea cărții TIC 3 sper să fie 300 de oameni dragi care să te susțină și printre ei să mă număr și eu, cu tablourile și cutiuțele mele cu aromă de cafea. 🙂

    Cartea ,,Domnul Tic și alte iubiri de prin lume” costă 38 de lei și se poate comanda de la Shop Savoia. Toți banii vor ajunge la autoare, pentru a edita alte cărți frumoase, iar un procent din vânzarea ei vor ajunge la o asociație care are grijă de căței, nu atât de norocoși precum TIC.

    Este un cadou de suflet pentru cei de toate vârstele. Se vor bucura de ea, copiii, adolescenții, adulții și bunicii.

    Cam așa închei povestea mea, măi TIC. Știu că tu ai regulile tale și povestea ta, dar așa am simțit să scriu despre călătoriile voastre.

    ,,Haide, ne revedem în următoarea poveste !”

    Și un fragment din următoarea poveste a apărut pe blogul tău. Cu permisiunea ta voi copia o bucățică de suflet, aici pe blogul meu, unde te-am așezat alături de autorii mei dragi: Nicholas Sparks, Paola Calvetti, Eizabeth Gilbert.

    ,,Știi? Îți mulțumesc. Îți mulțumesc pentru că niciodată n-a trebuit să mă lupt pentru iubirea ta. Am găsit toate ușile deschise în sufletul tău. M-ai lăsat să-mi las bicicleta în hol, să nu mi-o fure nimeni. M-ai lăsat să cânt (tu ai fost primul care mi-a spus că îți place cum cânt). M-ai lăsat să scriu. Să tac, să-i ascund lui Tic o piatră în plapumă. M-ai lăsat să-mi cumpăr cărți și să-ți umplu rafturile. Doar pentru o pereche nouă de pantofi mă puneai să arunc alta veche. Nu-ți plac grămezile de lucruri. Doar grămezile de povești.”

    TIC, albinuța a adormit. Îi fac o fotografie pe furiș, apoi o învelesc într-un șervețel alb, să nu mă înțepe. Îi cânt un cântecel de leagăn și o așez pe frunza unei mușcate. Când se va trezi îi va mirosi a miere și va știi că acolo se găsesc cele mai dulci povești despre fericire.

    TIC,

    îi mulțumesc din nou Mihaelei Hanganu de la Biblioteca Stroe Beloescu din Bîrlad, pentru că fără ea, nu începeam să te citesc. Așa am văzut cu ochii mei că exiști cu adevărat, nu ești un cățel drăgălaș din pluș.

    TIC,

    îi mulțumesc Laurei pentru că este un om solar și ne lasă să ne cuibărim între filele cărților ei, fără a pune un semn de carte la o pagină anume.

    TIC

    ție îți spun așa cum spune Laura,

    MulTICmesc ! Să ai sănătate multă pentru a fii ghiduș ani întregi de acum înainte pentru noi povești ale Laurei.

    Și acum gata, măi TIC !

    Albinuța doarme, Paco sforăie cum sforăie cățeii ce dorm cu lăbuțele în sus, iar eu închei cu zâmbetul pe buze, spunându-mi în gând: Acum știu ce să fac pentru tine !

    Cu drag, Antonela, Paco și albinuța călătoare !

  2. :

    „Oricâți oameni ar cunoaște, nimeni nu-i ca omul sufletului tău.”

  3. :

    Laura scrie des, uneori chiar în timp ce acțiunea se petrece, iar acesta este unul dintre nenumăratele lucruri prin care ea se distinge de alți autori. Poveștile ei sunt întâmplări reale, sunt amuzante, au
    substanță și te transpun imediat în jocul ei, al cățelului Tic și al lui Andrei. Acest trio te poartă alături de el peste tot și te face martor tăcut al vieții lor de zi cu zi.

  4. :

    Cea de-a doua carte a Laurei Baban, Domnul Tic și alte iubiri de prin lume, este un volum ce depășeste granițele țării. Aventurile celor trei au loc în Germania, Franța, Elveția și sunt mai mult decât note de jurnal, cu plimbări pe bicicletă și impresii de călător. Ele au suflet și inimă care va bate la unison cu cea a cititorului, pentru că Laura posedă un oralitate cu care nu mulți se pot lăuda. Astfel, te face să râzi, să plângi sau să suspini pe măsură ce citești fiecare rând.

  5. :

    Într-o lume care se teme de fericire, cu oameni care refuză să își scoată măștile, Laura Baban ne inspiră să ne deschidem sufletele și mintea în fața bucuriei simple și a experiențelor de viață. Laura are curaj să-și aducă jurnalul în fața cititorilor, iar scriitura ei este una care hrănește imaginația și frumosul din fiecare.

  6. :

    Acum aproape două săptămâni am fost la lansarea celei de-a doua cărţi a tinerei scriitoare Laura Baban, Domnul Tic şi alte iubiri de prin lume. Având concursul minunatei Veronica Soare, de la minuni.ro, Laura a ales pentru lansare o ceainărie superbă, Cafe D’Arthe, a cărei curte plină de verdeaţă a găzduit o mulţime de bipezi şi de patrupezi iubitori de poveştile “ca nişte dulceţuri puse la păstrare în cămara sufletului”, ca s-o citez aproximativ pe Laura.

    M-a impresionat foarte mult lansarea, de câteva ori mi s-a făcut pielea de găină şi la un moment dat mi-au dat şi lacrimile, dar n-aş şti să vă spun exact de ce. Poate de la atmosfera prietenoasă, de la căldura care emana în valuri dinspre oamenii care veniseră în număr mare s-o felicite pe autoare, de la parfumul ameţitor al buchetelor uriaşe de flori primite de Laura, de la zâmbetele stinghere şi emoţionate ale bunicii Laurei şi mamei lui Andrei care păreau să radieze de mândrie, de la numele meu trecut pe interiorul cărţii, la mulţumiri, de la coperta frumos desenată, de la păpuşa făcută manual aidoma Laurei şi rochiei sale verzi sau de la fetiţa care se îmbufnase că Tic nu mai voia să se joace cu ea….
    Poveştile Laurei sunt infuzate de o naivitate şi de o boemie tinerească pe care eu nu le-am avut la 20+ ani şi care mă predispun la visare cu privire la momentul în care Eliza va ajunge la o vârstă similară. Călătorii, o iubire nebunească şi profundă, aventuri, biciclete, acelaşi blid de mâncare mai bogată sau mai sărăcăcioasă împărţit cu dragoste de doi tineri care nu aşteaptă să vină viaţa la ei, ci se duc ei la viaţă. Fac voluntariat prin ţări străine, iubesc un căţel, biciclesc prin lume, scriu cărţi şi fac fotografii superbe. E genul de tinereţe pe care mi-o doresc pentru Eliza pentru că nu vreau să se arunce într-o mare de responsabilităţi şi într-o carieră plină de constrângeri, asezonată cu rate la un apartament în complex rezidenţial şi o singură vacanţă pe an la all inclusive, cel puţin nu de la 20 de ani când viaţa trebuie trăită din tot sufletul, când se coc cele mai mari aventuri şi îţi ies în cale cele mai multe şanse, doar, doar să ai ochii deschişi să le vezi.

    “Cartea asta are o inimă”, ne-a spus Laura în încheiere, “dacă o puneţi la piept, nu aveţi cum să n-o auziţi”. Dacă vă plac căţeii, bicicletele, tinerii şi poveştile de dragoste, atunci cartea asta e pentru voi!

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *