Dragă Mihaela,

Toată noaptea vântul a zbuciumat macii din câmp. Luna arunca o lumină galeșă, ca o lampă cu abajurul prăfuit. M-am trezit în mijlocul nopții și-am scos nasul afară din cort. Ah! Deasupra se arcuia ca de catifea bolta cerească împestrițată cu stele. O adiere răcoritoare îmi ciufuli părul, ca un sărut pe frunte din partea primăverii. Erau ultimele zile în care mai zăbovea în serenadele greierilor. M-am așezat lângă tandem, în iarbă, ascultând fâșâitul lui Tic care încerca să iasă și el din cort. Când reuși, se lipi de mine, ridicând nasul să adulmece aerul. Nu știu a ce-i mirosea lui, știu că mie îmi mirosea a legănare de copaci și-a flori de câmp. A cer nemărginit și-a somn dulce, direct pe pământ. Iubesc să dorm la cort.

img_7245
Aș mai fi stat o vreme așa, meditativ, să ascult liniștea noptoasă, dar o vecină rădașcă se izbi cu sunet în umărul meu. Îmi venea să țip ca un iepure prins de ogari, dar mi-era să nu-l trezesc pe Andrei. Așa că am țâșnit din iarbă, mi-am luat cățelul pe sus și m-am ascuns în sacul de dormit. Ne-a ajuns contemplarea. Atât de repede am zvâcnit că nici nu-mi mai amintesc exact când am închis fermoarul de la cort.
În zorii zilei ne-a trezit soarele și sunetul unui tractor. Ne aleseserăm un colț de pământ ferit de ochii oamenilor care treceau pe șosea, dar nu-i luaserăm în calcul pe cei care aveau să vină la muncă în câmp. La nici o aruncătură de băț, aplecați de șale, cu câte-o sapă în mână, un el și-o ea scormoneau pământul cu răbdare. Păreau că fac un singur trup cu câmpul, sădiți parcă și ei ca și porumbul. Ne văzuseră cu siguranță, dar nu-și bătuseră capul cu noi. Păpușoiul îi aștepta cu scâfârlia verde abia ițită spre soare. Câmpul era larg, cât vedeai cu ochii, iar ei doi, mărunt, mărunt, prășeau umăr la umăr, rărind răsadul ca să iasă cocenașii cu bobul mare. Le ținea de urât o ciocârlie cafenie-gălbuie, cu mici pete întunecate, care se legăna ușor în aer, ciripind cântecul ei.

img_0952
Noi am pus de-o cafea la aragazul de camping și, cât apa fierbea, ne-am așezat la povești. Tic molfăia un pic mai încolo un smoc de iarbă verde. Nu mi-a priit cafeaua, ceva mă gâdilea pe gleznă. O căpușă își făcea drum pe pielea mea arsă de soare. Andrei o luă s-o strivească între două pietre, iar eu am năvălit în blana lui Tic să-l caut dacă fusese pișcat. Partea bună e că, având blana deschisă la culoare, căpușele se văd imediat. Partea rea e că am găsit vreo cinci. Le-am scos cu o pensetă, având grijă să nu rămână capul niciuneia înăuntru. L-am ascuns apoi pe Tic în coșul tandemului, unde a stat cuminte până am reușit să ne strângem toate catrafusele și s-o tulim din câmp.

img_5229
Era cald și șoseaua se întindea golașă. Nicio mașină. Doar niște gândaci negri de porumb treceau strada ici-colo. Unii reușiseră, pe alții îi strivise vreo roată în viteză, alții se răzgândiseră pe la jumătatea drumului. În dulcea intimitate a tandemului noi doi pedalam domol, fără niciun chef. Aerul era închis, fierbinte, iar drumul drept, moleșitor, fără nicio curbă. Asfaltul înfierbântat ne făcea să pedalăm ca-n brânză. Nici nu porniserăm bine, că-n primul sat, Mahmudia, ne-am și oprit să cumpărăm înghețată de la un magazinaș. Strada era proaspăt spălată, să mai răcorească pesemne atmosfera încinsă de soare. Și, cum ne linciuream noi în înghețata de căpșuni, numai ce văzurăm cum tandemul nostru leșină. Dintr-o dată se făcu una cu asfaltul, fără ca niciunul dintre noi să-l putem prinde la timp. Zbang!, se auziră metalul și bagajele noastre.

bun
Am ridicat matahala cu două roți și-am plecat mai departe cu și mai puțin chef. Era o zi de luni. Nicio bătrână nu era ieșită în poartă. Niciun copil nu se juca pe ulițe. Doar casele stăteau cuminți, fiecare în curtea ei, așteptând răcoarea înserării când oamenii se vor întoarce de la muncă. La fiecare al patrulea stâlp de telegraf, o barză își îngrijea puii ocrotiți între paiele cuibului. În tradiția populară românească se spune că berzele aduc noroc casei în fața căreia își fac sălașul: o feresc de foc și fulger și prevestesc belșug și sănătate. În belșug nu păreau să trăiască oamenii din locurile astea, dar speram ca lucrul ăsta să fie compensat cu sănătate.

img_7250

img_7271
Pedalatul mergea greu. De fiecare dată când opream, pornirea era mai anevoioasă. Arșița ne sleia de puteri și, prin locurile astea, drumul se deșira searbăd de personaje și întâmplări. În cele opt ore de pedalat ne-am oprit să ascultăm sunetul pe care îl făceau centralele eoliene, am fotografiat un câmp albăstrit de cicoare și ne-am ascuns la umbra nucilor de la șosea. Am colecționat nume de străzi: strada Știucii, strada Fericirii, strada Curentului, strada Soarelui, iar în satul Plopul n-am zărit niciun plop. Pe lacul Beibugeac am dibuit două lebede toropite, care se legănau ușor în apa mocirloasă. Pancarta spunea că aici trăiesc sau fac o pauză de migrație și gâsca cu gâtul roșu, pelicanul creț și vânturelul de seară, dar noi n-am fost destul de norocoși să-i vedem.

img_7257

img_0953

img_7255

img_0957

img_0958

img_5242

img_5244

img_5249
În satul Sarinasuf o grădină plină de flori părea decupată din altă poveste, căci nu se potrivea defel cu peisajul arid dimprejur. Era a doamnei Ceti și-a domnului Sorin, aflarăm de la un vecin. Vin doar la sfârșit de săptămână să îngrijească florile și, de fiecare dată, la plecare, duc la Tulcea câte un buchet mare de trandafiri în toate culorile. În satul Colina, un Aro trecu în viteză. În el stăteau înghesuite opt bătrâne și un copil care veneau probabil de la câmp. Și-n satul Sabangia l-am cunoscut pe Moș Ieftei care nu și-a mai tuns barba de 25 de ani.

img_7252

img_7269

img_0954

img_7272
Abia spre seară, când soarele coborâse spre orizont și nouă nu ne mai ardea de pedalat, începurăm să ne căutăm un loc unde să punem cortul. Dar înainte de toate, ne-am așezat pe un trotuar, ne-am răsfirat picioarele și-am sorbit în liniște din două sticle cu cidru ”Old Mout” din Noua Zeelandă. Am admirat eticheta și ne-am hlizit pe seama sloganului: ”Old Mout – pronunțat greșit încă din 1947”. Apoi ne-am scos telefoanele și-am început să răscolim internetul după un locușor de campat. În satul Sarichioi, care în limba turcă înseamnă ”satul galben”, am găsit campingul ”Zorile Albe” al lui nea’ Iașcă. ”Umbră, frumos, curat, duș cu apă caldă non-stop, gazde primitoare și preț rezonabil pentru campare”. Perrrrfect, acolo era de noi!

img_7290

img_7287

img_7323

img_7302

img_7324

img_7320

img_7330
Pe nenea Iașcă l-am găsit lucrând în curtea din față la o zdrobitoare manuală de struguri. ”Ce se vinde la Dedeman, ține câteva zile. Zdrobitoarele mele țin o viață, întrebați oamenii din sat!”, ne spuse mândru. Lucrează în medie trei zile la una și scoate pe ea 500 de lei. ”Secretul unei zdrobitori bune e să fărâme bobul cât mai mărunt, fără să spargă și sâmburii, care sunt amari”, ne-a mai spus nea’ Iașcă, apoi ne-a invitat să ne arate camping-ul, conducându-ne prin curtea din spate unde soția lui făcea săpun de casă. Tocmai fiersese într-un ceaun niște untură, jumeri, slănină veche și sodă caustică.

img_7285

img_7282

img_7283

img_7278

img_7279
Camping-ul era exact ce ne-am dorit. Însă, după experiența cu insectele din noaptea și dimineața trecută, am ales să punem cortul nu în iarbă, ci pe pietriș, fix la țărmul limanului Razim. Nea’ Iașcă ne-a dat o prelată să o punem dedesubt și-n nici o jumătate de oră eram instalați, cu vedere spre apă și cer.

img_5281

img_5279

img_5288

Lacul Razim sau Razelm este cel mai mare lac din România. Situat în regiunea istorică a Dobrogei, a fost acum mii de ani golful Halmyris al Mării Negre, dar înnisipările l-au transformat în lac. Are doar apă salmastră (apă cu salinitate redusă), care vine pe brațul Sfântul Gheorghe din Dunăre. Sătenii vorbesc despre el cu respect și teamă, spunând despre el că e blestemat. Deși apa nu depășește 3 metri, liniștea ei i-a păcălit pe mulți. Furtunile se pornesc din senin, iscând valuri uriașe care au înghițit de-a lungul vremii bărci și oameni. Nea’ Iașcă ne-a asigurat că până se lasă noaptea nu se va arăta nicio furtună, așa că am închiriat de la un sătean o barcă cu vâsle și ne-am avântat în largul lacului. Nu ne doream decât să stăm cu burta în sus, în legănarea apei, sorbind câte o înghițitură de cidru. Ceea ce am și făcut.

img_7288

img_5294

La întoarcere, fără pic de energie rămasă, am făcut un duș, apoi ne-am târâit până în sacii de dormit ca două omizi pe-o frunză de răchită. Noi doi plus un cățel ud. Am tras fermoarul de la cort fără să bănuim măcar ce ni se pregătea în orele ce aveau să vină. Vă povestim noi în scrisoarea următoare. Acum, până una alta, noapte bună, copii!

Click aici pentru a precomanda cartea ”Trei pe un tandem”, ajutând astfel la tipărirea ei. Îți mulțumim mult!

Harta de azi arată așa:

ziua-26-pe-tandem

Dragă Corina,
Dragă Veronica,
Distribuie:

Lasă un răspuns