Dragă Ileana,

Diminețile sunt cele mai grele. De când pedalăm zi de zi, dormim ca doi butuci pe care nu-i miști nici cu calul. Sună ceasul și sună degeaba. Nu știu dacă am fost vreodată atât de obosiți, amândoi. Programul nostru e hăisa în cealaltă viață a noastră, înainte de tandem. Lucrăm unele zile de noapte și ne culcam deseori pe la 4 dimineața. Acum, pe la 11 seara deja căscăm și ne sprijinim unul pe altul. Când te rupi din habitatul tău, sari pe tandem și străbați zi de zi zeci de kilometri, când te miri mereu ca un copil care merge prima oară cu trenul, când nu mai ai dormitor, bucătărie, toaletă, ușă a casei și birou, când nu mai ai nici cinci minute să pierzi pe internet ori la telefon, atunci zilele trec în goană și te trezești la lăsatul serii c-ai trăit cât într-o săptămână și-ai simțit încă pe atâta. Sufletește, încă n-am obosit. Probabil te saturi și de hoinăreală cândva, noi totuși încă nu. M-am săturat de aceleași haine, m-am săturat să fac și să desfac bagajele în fiecare zi, m-am săturat de ploaie, de frig, de febra musculară, dar de văzut, de simțit, de gustat, de mirosit și de povestit lumea de pe tandem nu m-am săturat. Cu gândurile astea în minte m-am trezit în a opta dimineață. Apoi am sărit din pat și m-am dus direct la puii de căței. Nu știu alții cum sunt, dar eu nu le rezist!

După ce-am împărțit o omletă, am plecat cu toții pe biciclete să luăm apă de la izvor și apoi s-o pornim mai departe. O bucată de drum ne-a însoțit și Andrei pe bicicleta lui. La deal el fluiera, dar la drum întins sau la vale eram și noi rapizi. Ne-am luat rămas bun de la Andrei și de la Maria la vreo zece kilometri de Vatra Dornei. Le-am mulțumit pentru că ne-au răsfățat cu de toate, că s-au dat de trei ori peste cap pentru noi, că ne-au pus chiar și hainele la uscat și, la plecare, ne-au dat o pungă cu mâncare pentru Tic, căruia, în ultimele zile, numai mâncare de pisici îi mai găseam pe la magazinele din sate. Oamenii ca ei sunt dintre cei care pun umărul și fac din lumea asta una mai frumoasă și mai bună. Iar doi dintre oamenii ăștia rari noi suntem norocoși să-i numit de-acum: prietenii noștri. Vă mulțumim pentru tot!

IMG_5853

Un ultim deal mai aveam de urcat în drumul nostru: Pasul Tihuța. Este o trecătoare situată la 1201 metri, pe culmea dintre Măgura Calului și Muntele Piatra Fântânele. Leagă, la fel ca Pasul Mestecăniș, două depresiuni: Depresiunea Dornelor și Depresiunea Colinară a Transilvaniei.

IMG_5867

IMG_5858

IMG_5891
Pe la jumătatea urcării, o mașină opri în spatele nostru. Din ea ieși domnul Laurențiu, care, la cei 54 de ani împliniți, treizeci de ani de însurătoare și șapte copii trimiși la facultate, este eroul nostru. A biciclit 360 de km, de la Cluj la Botoșani, fără pauză, în 25 de ore. Într-o zi și-o oră! ”Mi-au amorțit un pic degetele de la atâta zgâlțâială, în rest n-aveam nimic. Am pornit-o încetucu primii 60 de kilometri, tot vorbeam singur și-mi ziceam «las-o mai moale, că te așteaptă drum lung». Pe aici, pe la Pasul Tihuța, m-a pălit somnul și-mi venea a râde «ce faci, mă, adormi la volan?», vorbeam eu cu mine. Zic oricui mă întreabă: secretul este să nu bei, să nu fumezi și să nu pierzi nopțile”. Tot acest efort l-a donat campaniei ”Pedalăm pentru Alex”, un băiețel din Beclean diagnosticat a doua oară cu leucemie. S-au strâns în total 5000 de euro pentru Alex, iar în campanie s-au implicat nu doar cicliști, ci și alergători și alpiniști, fiecare kilometru parcurs de ei fiind plătit cu un euro sau doi de către donatorii care au vrut să-l ajute pe Alex.Și-a frecat mâinile când ne-a văzut, a tras imediat pe dreapta și-a ieșit să ne ia la întrebări ce-i cu noi, ce butuc avem la tandem, dacă e din-ăla Rohloff, cu 14 viteze și câte kilograme de bagaje cărăm. ”Voi trăiți visul meu, măi copii”, ne-a zis și-apoi ne-a strâns mână urându-ne drum bun.

IMG_0045

Plănuiserăm să ajungem la Bistrița. Dar în ritm de deal și de poze, n-aveam nicio șansă. Sprijineam tandemul în timp ce Andrei țopăi peste drum să fotografieze un peisaj. Vorbeam pe chat cu Valentin, prietenul nostru care ne-a donat crearea site-ului petandem.ro. Din vorbă în vorbă ne întrebă dacă nu mergem și la Colibița, una din destinațiile pe care le avea și el în plan. Am deschis o pagină de Google, am căutat Colibița și după ce ne-am uitat la două poze ne-am hotărât: mergem! Asta-i frumusețea tandemului, întoarcem ghidonul unde ne cheamă inima.

IMG_5854

IMG_5855

IMG_0040

Numai că până la Colibița trebuia să înnoptăm undeva. Și tot Facebook-ul ne-a ajutat. Maria ne-a scris: ”Cu siguranță traseul vostru este deja stabilit, dar în caz că ajungeți la Pasul Tihuța, găsiți o mâncare caldă și un așternut pufos pentru voi și o domnișoară de trei ani jumate care vrea să-l smotocească pe Tic. Zic și eu, în caz că… drum bun și vă urmărim! Cu mare drag, prieteni îndrăgitori de Tic”

Și cum traseul nostru e oricum numai nu stabilit, am sunat-o pe Maria și-am hotărât să ne colecteze de pe drum. Pe șosea i-am cunoscut pe Marius, soțul Mariei, un om croit din veselie, pe Mălina, de trei anișori, cea cu gene de catifea, care a zis din prima că ea nu-l salută pe Andrei, că-i prea înalt, și pe Maria, blajină și fâșneață, care gătește mai bine ca la mama acasă. Gătește ca la Maria la cabană, atât de gustos, că merită o vorbă doar a ei!

IMG_0064

Cabana verde din deal e dereticată de ți-e mai mare dragul să te uiți prin ea. E migălită să semene mai mult a casă decât a pensiune, ai aici sentimentul că oamenii vor să te simți bine, nu doar să ai unde să pui capul pe pernă și-o telecomandă să aprinzi televizorul. Dacă treceți pe aici, întrebați la restaurantul Perla din Susenii Bârgâului de-o cabană dosită de brazi, cu trei câini aciuați pe lângă ea și-o vatră unde pâlpâie focul și uneori pocnește, acoperind râsetele oamenilor care spun povești cu o sticlă de bere în mână. Iar un pic mai sus, un lac cât o oglinjoară a cerului, plin de pești și de mormoloci de broaște. Un loc atât de frumos că-ți crește inima în piept și ai senzația că, de pe tot pământul, tu ești primul care-l afli.

IMG_5909

IMG_5906

IMG_5912

IMG_0075

Mi-am scos un fotoliu înflorat lângă focul darnic, am căscat gura la pățaniile lui Marius ca jurnalist sportiv, ne-am bucurat când Mălina a decis după câteva ore să-l salute totuși pe Andrei și apoi am adormit ca doi copii înveliți de mamă, cu gândul la lacul unde pe câți mormoloci milunau, pe atâtea stele de pe cer scăpărau.

Click aici pentru a precomanda cartea ”Trei pe un tandem”. ajutând astfel la tipărirea ei.

Harta de azi arată așa:

ziua89

Dragă buni,
Dragă Laura și Aron,
Distribuie:

Lasă un răspuns