Dragă buni,

La mulți aaaani! Azi este ziua matale, împlinești 77 de ani, dar nimeni n-ar zice la cât de fâșneață ești. Noi îți batem la ușă cu o scrisoare. Ne-am gândit să-ți dăruim o zi pe tandem și sperăm să ne ierți că, deși suntem atât de aproape, în România, n-am putut totuși să fim la Iași. Suntem într-un loc care se cheamă foarte comic: Fața cu Dosul Zâmbroaiei, în județul Bistrița.

Am învățat aici una dintre cele mai frumoase lecții despre oameni. Că prietenia e ca apa, se furișează, ușurel, prin toate cotloanele sufletului. Undeva, la poalele unui munte, într-o cabană verde, între noi toți se lega o prietenie durată din râs, mărturisiri și multe glume. Precum e omul. Din una într-alta, se dezleagă gura după pofta inimii.

Seara trecută, Mălina a început să plângă. ”Vreau să rămâneți aici o tonăăăă!”, zicea și două lacrimi mari se zdrobeau între genele ei de crăiță. ”O tonă” e, la cei trei ani ai ei, o unitatea de măsură pentru tot ce-i place mai mult. I-am mulțumit în gând pentru descoperirea asta lingvistică, iar înainte să adorm i-am spus lui Andrei în șoaptă: ”Te iubesc o tonă.”

Dimineața, plecarea ne dădea târcoale. Dar, of, cum se pleacă, bunico, dintr-o carte cu povești?

Noi nu ne-am priceput. Așa c-am hotărât să mai rămânem încă o zi. Ziua matale. O zi în care să ne odihnim de tot ce trăiserăm până atunci, o zi în care să ne relaxăm un pic ciolanele, o zi în care să nu mai pedalăm, ci doar să plutim, să ne hlizim și să flecăruim. O zi cu totul și cu totul de aur, sub semnul unui farmec bun.

Maria le-a adus la cabană și pe Ioana și Gabriela, verișoarele Mălinei. Eram, dintr-o dată ”La Medeleni”, în volumul întâi al romanului scris de Ionel Teodoreanu. Fetele i-au aruncat pietre lui Tic, au lipăit cu ciubotele prin bălți, au desenat copaci pe hârtii albe și ne-am jucat de-a amprentele cu lăbuțele noroioase ale lui Tic. Când Gabriela și Mălina dormeau de prânz, Ioana, căreia nimeni nu-i purta grija, și-a uns cu ciocolată o felie albă de pâine cât capul ei, iar alături și-a turnat un pahar cu lapte cât o duminică, apoi, cu gura pliiină, ne-a certat când eu și Andrei ne-am contrazis: ”Hei, vă certați ca bunu și buna!”

Tot azi ne-am jucat cu baloanele de săpun, am mâncat pofticioși din bucatele gătite de Maria, iar Ioana, vrând să-l hrănească pe Tic a aruncat cu pâine în el ca la rațe, de i-au rămas bucățele în cârlionți, apoi ne-am înghesuit patru adulți, trei copii și un cățel într-o mașină și-am plecat să vizităm Hotelul Castel Dracula din Pasul Tihuța.

IMG_0078

IMG_0080

IMG_0103

 

Aici aerul este puternic ozonat, iar în atmosferă, cel mai ridicat conținut de iod din toată România. Hotelul este construit așa cum l-a descris în anul 1897 scriitorul irlandez Bram Stoker, cel care a inventat povestea contelui vampir Dracula. Romanul sângeros, ”poate cel mai frumos roman din toate timpurile”, cum spunea Oscar Wilde, este a doua cea mai vândută carte din lume, după Biblie. A fost tradus în toate limbile.

Dracula n-a existat. A existat doar Vlad Țepeș, un despot autoritar, a cărui domnie în Țara Românească (1456-1462; 1476) a intrat în istorie și-a stârnit multe legende și credințe populare. Însă Bram Stoker face legătura între cei doi în paginile cărții: ”… a fost într-adevăr acel voievod Dracula care și-a dobândit numele împotrivindu-se turcilor peste marele fluviu chiar de la frontiera cu Turcia. (…) căci de-a lungul secolelor s-a vorbit de el ca de cel mai iscusit, cel mai viclean dar și cel mai viteaz dintre fiii țării de dincolo de pădure, spiritul lui ager și voința lui de fier au intrat cu el în mormânt și luptă și acum. (…) Ne-morții suferă de blestemul nemuririi, trec dintr-o epocă în alta înmulțindu-și victimele, sporind relele lumii …”

IMG_0087

Cronicarii vremii și istoricii vorbesc de Vlad Țepeș ca fiind un conducător al dreptății, nicidecum un strigoi care suge sângele oamenilor, bea laptele vitelor și omoară copii. Țepeș a fost de partea binelui,  convins că o abordare autoritară poate să păzească țara de primejdiile din jur și cele dinlăuntrul ei. Le-a impus supușilor săi ca cinstea și hărnicia să le fie virtuți, iar pe cei care nesocoteau orânduiala, cei care erau necinstiți, hoți, leneși sau vicleni (cum erau negustorii sași brașoveni, care nu se supuneau poruncilor voievodului), pe aceia îi trăgea în țeapă și-i lăsa pe marginea drumului, să stea drept pildă pentru semenii lor. Sigur că astăzi această pedeapsă sună înfiorător, dar nu trebuie să uităm că totul se desfășura într-o vreme însângerată a istoriei, o  epocă de mare cruzime, în care fărălegiuitorii, sau alții cărora li se găsea vreo vină ideologică, erau arși pe rug ori spânzurați în piața publică.

Măsurile drastice ale lui Vlad Țepeș au instaurat ordinea: ”străin de milă și de îndurare – spune istoricul A. D. Xenopol – el puse cumplita lui fire în slujba țării sale și după ce o curăță de rele lăuntrice, el puse piept înjosirii în care căzuse țara”.

La noi, românii, în mitologia populară, nu există vampiri, ci strigoi. În satele Branului, bătrânii își mai amintesc de ”steregoi” (o altă denumire a strigoilor), despre care oamenii credeau că ziua duc o viață normală, de sătean, însă pe la miezul nopții, când toată lumea doarme, sufletele lor ies din trup și bântuie pe ulițe (acel ”blestem al nemuririi”, despre care vorbea autorul romanului ”Dracula”), chinuind oamenii în somn. Doar primul cântat al cocoșilor avea puterea să le ia puterile.

La Hotelul Castel Dracula, din Piatra Fântânele (1116 m altitudine), peisajul aduce cu locul unde Bram Stoker situa sălașul înfiorător al vampirului: „… un ţinut din ce în ce mai sălbatic şi mai pustiu. Multe prăpăstii mari şi ameninţătoare, multe cascade, de parcă natura ar fi serbat cândva un carnaval”. La subsolul hotelului e amenajat un cavou cu povestea lui Dracula, culeasă din romanul scriitorului irlandez și pictată pe cei patru pereți ai încăperii.

IMG_5955

O doamnă cu părul scurt și-a pus o pelerină roșie pe umeri, a aprins o lumânare lungă, albă, și ne-a povestit cu voce misterioasă. ”Dracula este un vampir cu rare reflexe roşii în privire şi caninii nemăsurat de lungi, ca şi lupii. Posedă puteri supranaturale, dar cu toate astea este supus unei serii de restricţii şi chiar de interdicţii. De la răsăritul soarelui şi până în amurg, el trebuie să zacă pe un pat de pământ, putând cel mult să-şi schimbe, la amiază, locul. Crucifixul îl paralizează, mirosul de usturoi îl alungă, o ramură de răsură îi interzice accesul, lăsând la o parte faptul că nu poate pătrunde într-o casă în care nu a fost mai întâi poftit. Un piron înfipt în inimă, în timpul când nu se poate mişca, îl readuce în pulbere. Altfel e nemuritor, se poate preschimba, după voinţă, în lup sau liliac şi poate chiar comanda acestor vietăţi, precum şi şobolanilor. Setea sa de sânge este vulgară şi nepotolită, obscenă. Victimele sale devin „nemorţi”, adică tot vampiri ca şi el, pe măsură ce-şi sporesc numărul se transformă într-o primejdie formidabilă. Pironul înfipt în inimă i-a redat contelui Dracula liniştea eternă”.

IMG_5943

IMG_5946

IMG_5949

Voi tăinui ce s-a întâmplat mai departe în cavoul lui Dracula, vă poftesc să gustați singuri. Vă spun doar c-am țipat de m-a usturat gâtul și-am țopăit ca un ieduț, iar Andrei, deși poate n-o să recunoască, s-a săltat un pic pe călcâie, speriecios și el.

IMG_5958

La ieșire din hotel l-am găsit pe Bram Stoker sculptat în piatră. Bustul lui e unic în lume și a fost inaugurat în 2006, la 159 de ani de la nașterea autorului, la eveniment venind și ambasadorul Irlandei în România.

L-am lăsat în urmă pe Dracula, cu tot cu sicriul lui, cu liliecii stând în loc de flori pe porțile forjate, cu tablourile însângerate, cu tăcerea neliniștită a locului într-un mai în care pe aici nu mișună niciun turist, și ne-am dus la o tarabă de suveniruri. Ne-am cumpărat modelino făcut din balon și ciment, planșe de pictat Hello Kitty și o cutie cu gelatină roz, pe care Ioana, cu mâinile făcute căldărușe, i-a tuflit-o lui Marius în buzunarul de la spate, fericindu-l cu o senzație udă și rece, de care n-a scăpat nici când am terminat noi să ne hăhăim pe seama lui, vreo zece minute mai târziu.

IMG_0106

IMG_5984

IMG_5924

IMG_5927

În urma roșeții apusului, se așternu încă o seară cu foc în vatră, cu frigărui înțesate de legume coapte, cu Maria, căreia îi sclipeau de drag ochii ei curați de mamă, mângâind cu răbdare obrajii Mălinei, cu Gabi-cea-mică, delicată ca un buchet de sisinei, lipită de mine ”Vezi, vezi, poate mă prinzi” îmi spunea cu căutătura în jos, ispitindu-mă s-o fugăresc prin bucătărie, cu Marius, om sincer și hazliu, care migălea amintiri din vremea când era jurnalist la marginea terenului de fotbal, și fotograf, și specialist IT și mama naibii, totul în febra alergăturilor de pe teren. Am râs, bunăoară, de Maria, un sfert de ceas. Sfert din ceasul de pe perete, nu altul, care ea era precisă că cineva îl mutase, de-a sunat Marius la soacră-sa să ne lămurească: ”Cine, cine-a mutat ceasul din cui?” Și eu, pentru că râdeam cel mai tare și părea că n-am toate sâmbetele, am fost prima bănuită până m-au făcut să-mi pară rău că nu-mi trecuse prin tărtăcuță să dospesc așa o glumă bună.

IMG_5988

În ziua asta, buni, n-am mai fost bicicliști. N-am mai fost nici scriitoare, nici Andrei n-a mai fost fotograf. Am fost copii. Într-o zi cum arar ne-a fost dat să trăim. Dintre cei mai răsfățați, căci Maria și Marius s-au îngrijit să avem de toate, chiar câte ceva în plus, să ne pună și la pachet pentru a doua zi.

A doua zi? Oh, cum se vindecă asta? Am adormit cu o preschimbare de vers duios în gând: ”Voiam să plec, voiam și să rămân”.

Spune-mi tu, bunico, spune-mi… cum se pleacă dintr-o poveste?

IMG_5976

Click aici pentru a precomanda cartea ”Trei pe un tandem”. ajutând astfel la tipărirea ei.

Dragă Evelina și Andrei,
Dragă Ileana,
Distribuie:

6 comentarii

  1. Dragii mei,
    M-au bucurat postarile de astazi, parca mai mult decit altele si am zimbit, in ritmul lecturarii simpaticelor voastre intimplari, altaturi si impreuna cu oamenii ce v-au devenit prieteni.
    Frumos dar de aniversare, trimis bunicii de la Iasi prin Fb. Inca odata, La multi ani bunica Laurei!
    Iar voua nu pot decit sa va scriu, furind la rindul meu modelul:
    Va iubesc o tona, copii si cu ”plus bataie” pe de-asupra, cit cintareste Tic in inimile voastre!
    Cu drag Veronica
    ”Prietenia este firul de aur care leagă inima întregii lumi”
    iar voi, faceti parte din lumea mea!

  2. La multi ani bunica lui Andrei! O data cu scrisoarea voastra am vizulizat Pasul Tihuta si castelul lui Dracula. Drum bun in continuare! :-*

  3. La multi ani sanatosi si fericiti bunicii tale de la un tauras nascut in apropiere (pe 18 mai). Drumuri bune sa aveti!

  4. La Multi Ani bunicii si drum bun in continuare!!!!!!!…….uauuuuu am si plins…….Felicitari!!!!!

  5. Ajungeti si prin Gorj ????? ar fii superrrrrr acolo sint locurile mele natale :3

  6. Vă iubesc! Ce, vă mirați? Eu iubesc toți prietenii copiilor mei, Maria, acum şi fata mea, Marius, suflet din sufletul meu( o să înțelegeți voi ce înseamnă aceasta…când flori vor întregi buchetul care se numeşte familie ) Drum bun! A, uitasem, anii, o poveste minunată, mare talent!

Lasă un răspuns