Cum se simte pedalatul pe a doua șa

Tandemul ăsta e un mic înțelept pe două roți. Știe el să mă învețe lucruri despre inimă și viață. Cu răbdare. M-a smucit el doar la început, dar dau vina pe Andrei.

Știți, primii kilometri i-am simțit greu în piept. Îmi amintesc cum i-am spus lui Andrei: ”Te rog oprește, nu mai pot!”. Am sărit din șa, m-am lungit pe poteca din pădure și m-am uitat la cer suflând greu. Îmi venea să plâng, dar mi-am mușcat buzele în schimb. Totul era prea nou, prea împotriva mea. N-aveam control, nu vedeam în față, pedalele se mișcau fără să le spun eu, dealurile mă luau pe nepregătite, văile la fel, orice curbă mă clătina și mă făcea să țip. Eu. Pe mine. Cea care am mers prin ogor cu bicicleta, prin apă și printre rădăcini de copac, prin câmpii pline de lavă răcită ori prin văi cu stânci prăvălite. ”I knew my shit!”, cum zice englezul. Și acum eram parcă abia scoasă din găoace. Eram atât de neputincioasă și vulnerabilă. ”Nu mai pot, crede-mă, nu ești tu de vină, nu vreau să pară că țip la tine, nu vreau să ne certăm, doar că nu mai pot, nu mai pot, e imposibil, naiba să-l ia de tandem, ce-o fi fost în capul nostru?”

A trecut o săptămână de atunci. Pământul s-a rotit de câteva ori în jurul lui și… așa și eu. Într-un final, am înțeles. Am înțeles că nu mai trebuie să-mi bat capul cu lucrurile pe care nu le mai controlez, nu mai trebuie să sufăr că nu văd nici o crenguță sau pietricică în față, nu trebuie să uit să respir pentru că o luăm la stânga ori că drumul o cotește dintr-o dată la dreapta. Energia mea nu-i folositoare în lucrurile pe care nu am putere să le schimb. ”Just embrace it”, mi-a zis într-o zi o fată înțeleaptă. Și asta am făcut.

Acum mă urc pe tandem ca într-o caleașcă. Nu trag chiulul la pedalat, dar am învățat să nu-mi mai pese de lucrurile pe care NU POT să le fac, ci să mă bucur de alea pe care POT să le fac. Acum mă concentrez pe ”simt”, căci partea cu controlul nu mai stă în seama mea. Și mă încearcă un sentiment cald de ușurare…

Oh, acum sar în șa râzând. ”Unu, doi, trei…șiii!” Pornim și eu sunt cu ochii în stânga și-n dreapta, nu mai trebuie să am grijă de drum, mă duce Andrei. Acum pot să pedalez fără mâini, așa că uneori mi le ridic deasupra capului și mă bucur de zbor. Ori le fac cu mâna copiilor și sun din soneria noastră ca un clopoțel rubicond. Acum pot să-mi las fruntea pe spatele lui ori pot să-l gâdil când mă necăjește. Acum nu-mi mai tace gura, turui și povestesc și spuiesc verzi și uscate. (Iartă-mă, Andrei!)

Acum știu că nu e despre ce nu mai pot face. E despre lucrurile pe care nu le puteam face înainte și care nu știam cât sunt de duioase la inimă. Iubesc bicicleta noastră lungă! E, poate, cel mai frumos lucru care ni s-a întâmplat. Pentru că lecția asta, lecția îmbrățișării noului și-a văzutului jumătății pline a tandemului, oh, lecția asta nu vreau s-o uit cât oi trăi.

laura

Din cutia cu scrisori (translation not available yet
De ce touring pe tandem?
Distribuie:

1 comentariu

  1. ma gandeam ca nu-ti va fi usor la inceput, dar probabil e putin ca si masina doar ca mai mult efort din partea voastra, el conduce si tu te uiti pe dealuri. Mie imi place la nebunie 🙂 eu nici nu ma mai uit pe unde ar trebui sa mergem, face totul el… eu doar ma bucur de peisaj si de soare. Si mai ales imi place cand iesim noaptea la plimbare prin oras. Nu stiu cum v-a venit ideea dar e grozava. Am vazut intr-un videoclip un tandem cu 4 locuri 🙂

Lasă un răspuns